Mâncarea e, pentru destui români care aleg Egiptul, jumătate din motivul călătoriei. Cealaltă jumătate se împarte între soare, Marea Roșie și liniștea aia specifică unei stațiuni unde nu trebuie să conduci nicăieri. Așa că, atunci când vorbim despre un resort care funcționează pe formula all inclusive, întrebarea „ce se mănâncă acolo, concret” nu e nicidecum una superficială. De ea depinde dacă zece zile trec plăcut sau dacă în ziua a patra începi să cauți pe telefon un restaurant în afara hotelului.
Ca să răspund scurt, înainte de detalii: restaurantul principal de la Xanadu Makadi Bay se numește Otia, funcționează în sistem bufet deschis și servește bucătărie internațională, adică o bază europeană și mediteraneeană peste care se așază zilnic preparate egiptene și orientale, plus o rotație tematică seara. Acolo se iau toate mesele incluse, de la micul dejun de la ora șapte până la bufetul de noapte care se închide la două dimineața.
Restul, adică restaurantele à la carte, sunt altceva. Sunt experiențe punctuale, rezervate pentru o seară anume, fiecare cu bucătăria unei singure țări. Otia e rutina, iar rutina, într-o vacanță de zece zile, cântărește mai mult decât o cină spectaculoasă.
Otia, inima gastronomică a resortului
Formula pe care hotelul o descrie oficial e simplă. La Otia se pregătesc preparate populare din bucătăria internațională, în timp ce restaurantele à la carte se ocupă fiecare de o singură țară sau regiune. Restaurantul principal e generalistul, celelalte sunt specialiștii.
Sună banal, dar diferența e mai mare decât pare. Un restaurant à la carte cu bucătărie franceză are un meniu fix și o promisiune clară. Un bufet internațional trebuie să mulțumească în aceeași seară un englez care vrea bacon la micul dejun, un german care caută pâine neagră, un rus obișnuit cu supe, un român care se uită după carne la grătar și un copil de patru ani care mănâncă doar paste cu unt. Otia lucrează exact pe logica asta, a numitorului comun larg, cu destule insule de specificitate cât să nu devină plicticos.
Citind sute de comentarii ale turiștilor care au stat acolo, am observat un tipar destul de clar. Nemulțumirile legate de bufet vin aproape întotdeauna de la oameni care se așteptau la o experiență de tip fine dining. Aprecierile vin de la cei care judecau după criteriile potrivite pentru genul acesta de unitate, adică varietate, prospețime, rotație a preparatelor și, foarte important, igienă vizibilă la standurile de gătit.
Bufetul deschis și de ce programul contează mai mult decât crezi
Otia acoperă patru momente ale zilei. Micul dejun se servește între șapte și unsprezece dimineața. Prânzul, între douăsprezece și jumătate și două și jumătate. Cina, între șase și nouă seara. Iar cina târzie, între unsprezece noaptea și două dimineața. Toate patru în același spațiu, sub formă de bufet deschis.
Fereastra de patru ore la micul dejun e, sincer, una dintre cele mai generoase din zonă. Înseamnă că poți dormi până la zece fără să ratezi nimic, ceea ce contează enorm dacă ai ajuns cu un zbor de noapte sau dacă ai copii care nu se trezesc la comandă.
Micul dejun, de la omletă la minut la brânzeturi și dulcețuri
Dimineața, bufetul se construiește pe scheletul clasic al hotelurilor internaționale, cu câteva accente locale. Ouă preparate la minut la un stand cu bucătar, unde ceri omleta cu ce vrei tu în ea. Ouă fierte, ochiuri, cârnăciori, cartofi sauté. Fasole la conservă în sos de roșii, pusă acolo în special pentru turiștii britanici. Apoi brânzeturi felii, mezeluri, iaurturi, cereale, fructe tăiate, gemuri, miere.
Peste baza asta apar lucrurile care îți amintesc unde ești. Foul medames, mâncarea egipteană de bob făcută cu ulei de măsline, lămâie și chimen, care în Egipt se mănâncă dimineața cam cum mâncăm noi ouă cu slănină. Falafel, numit local taameya și preparat cu bob în loc de năut, ceea ce îi dă un interior verzui și un gust mai ierbos decât varianta libaneză cu care ne-am obișnuit prin restaurantele de la noi. Pâine baladi, plată, coaptă în cuptor, care se rupe cu mâna. Brânzeturi sărate, de tip feta locală.
Mie mi se pare că micul dejun e testul cel mai onest al unui bufet. Acolo se vede dacă bucătăria are ritm, fiindcă totul se consumă rapid și trebuie completat constant. La Otia, standurile cu preparate la minut rezolvă o bună parte din problema aglomerației. Mută presiunea de pe platourile care se golesc pe bucătarul care gătește în fața ta.
Prânzul, mâncarea care nu te trage la somn
La amiază, logica se schimbă. Oamenii vin de la plajă sau de la piscină, mulți în halat sau cu prosopul pe umăr, și nu caută o masă grea. Bufetul de prânz mizează pe salate reci în cantitate mare, pe legume la grătar, pe pește și carne albă, pe paste cu două sau trei sosuri la alegere, plus orez și garnituri simple.
Salatele merită o discuție separată, pentru că în bucătăria zonei nu sunt un accesoriu, ci un capitol în sine. Vinete coapte cu usturoi. Tahini și hummus. Castraveți cu iaurt și mentă. Tabbouleh cu pătrunjel și bulgur. Roșii cu ceapă și lămâie. Murături colorate care arată mai bine decât au dreptul. Luate împreună, farfuriile astea pot constitui un prânz complet, chiar și fără carne, și se mănâncă surprinzător de bine pe căldură.
La grătar se pregătesc bucăți de pui, kofta, uneori frigărui de vită. Nu e o rotisserie de lux, dar carnea vine caldă și nu stă ore întregi în chafing dish. Pentru un bufet, asta e deja mult.
Cina, momentul în care bucătăria își arată gama
Seara, între șase și nouă, Otia își pune haine mai bune. Crește numărul de preparate, apar mai multe feluri calde, se deschid mai multe stații de gătit la vedere, iar bucătăria lucrează pe tematici care se schimbă de la o zi la alta.
Rotația tematică e un obicei standard în resorturile mari și funcționează cam așa. O seară e italiană, alta asiatică, alta mexicană, alta orientală, cu accent egiptean pronunțat. Nu se transformă tot bufetul, ci doar o parte consistentă din el. Baza rămâne aceeași pentru cei care vor pui la grătar și cartofi prăjiți indiferent de zi, și e bine că rămâne, fiindcă acei oameni chiar sunt majoritari.
Tot seara apare carnea roșie, se gătesc peștele la cuptor și fructele de mare și se deschide de obicei un stand de tăiat friptură. În anumite zile, sala capătă un plus de atmosferă prin muzică live, un detaliu pe care hotelul îl menționează explicit în descrierea restaurantului și pe care recenziile îl confirmă.
Cina târzie, salvarea celor care ajung noaptea
Segmentul de la unsprezece noaptea până la două dimineața e, după părerea mea, unul dintre cele mai subestimate avantaje ale resortului. Zborurile charter spre Hurghada aterizează adesea seara târziu, iar transferul până în Makadi Bay durează în jur de o jumătate de oră. Practic, poți ajunge la hotel la miezul nopții și tot apuci o masă caldă în prima zi, ceea ce în alte hoteluri înseamnă un sandviș trist la recepție.
Bufetul de noapte e mai mic decât cel de la cină, evident. Supe, câteva feluri calde, paste, salate, brânzeturi, deserturi. Suficient cât să nu te culci flămând și, pentru cine se întoarce de la bar, exact ce trebuie.
Bucătăria internațională, tradusă pentru un public foarte amestecat
Cuvântul „internațional” e folosit atât de des în turism încât aproape și-a pierdut sensul, deci hai să îl desfacem puțin.
La Otia, internațional înseamnă în primul rând european occidental, cu accent pe preparate recognoscibile. Paste, pizza, cartofi în trei sau patru variante, șnițele, pui la cuptor, legume gratinate, supe cremă. Peste asta vine un strat mediteraneean solid, construit pe ulei de măsline, roșii, vinete, ardei și ierburi. Urmează stratul oriental și egiptean, despre care vorbesc imediat. Iar seara se adaugă un strat asiatic, cu orez prăjit, noodles, legume sote și sosuri dulci-acrișoare.
Ce lipsește, în general, din bufetele de tipul acesta sunt preparatele foarte specifice unei singure țări est-europene. Sarmale sau ciorbă de burtă nu vei găsi. Vei găsi, în schimb, supe acrișoare cu legume și carne care seamănă suficient cât să te consoleze. Cine ține mult la gusturile de acasă poate întreba la recepție despre serile tematice, fiindcă hotelurile din Makadi Bay își ajustează uneori oferta în funcție de naționalitatea dominantă a sezonului.
Ce găsești din bucătăria egipteană și din cea orientală
Aici stă, pentru mine, partea cea mai interesantă. Un resort administrat de un operator turc, aflat pe malul Mării Roșii, are acces la o tradiție culinară bogată și, spre lauda lui, nu o ascunde sub un strat de mâncare de aeroport.
Molokhia, supa aceea densă și ușor mucilaginoasă făcută din frunze de corete, apare periodic la bufet. Mulți turiști o ocolesc din cauza texturii, care chiar e neobișnuită la prima lingură, dar merită încercată măcar o dată, servită peste orez și cu puțină carne de pui. Koshari, mâncarea națională egipteană, apare și ea, uneori la un stand separat unde ți se compune farfuria în față. Orez, linte, paste, năut, sos de roșii și ceapă prăjită deasupra, un amestec care pe hârtie sună aiurea și în farfurie funcționează perfect.
Din zona orientală mai largă vin shawarma, kofta condimentată, mousakka cu vinete și carne tocată, orez cu vermicelli, dolma. Sosurile joacă un rol mult mai mare decât te-ai aștepta. Tahini sau sos de usturoi schimbă complet gustul unei bucăți banale de pui la grătar, iar asta e o lecție pe care bufetul o predă gratuit.
Trebuie spus și că nivelul de condimentare e calibrat pentru turiști. Mâncarea nu e iute, aromele sunt rotunjite, chimenul și coriandrul se simt, dar discret. Cine vrea intensitate reală trebuie să meargă la restaurantul à la carte cu specific oriental, care funcționează sezonier și lucrează cu un profil de condimente mult mai apăsat.
Influența turcească, discretă dar prezentă
Lanțul Xanadu e de origine turcă, iar lucrul ăsta se simte în bucătărie chiar și acolo unde nu e declarat. Felul în care sunt gândite mezelurile și brânzeturile de dimineață. Prezența măslinelor la micul dejun. Atenția acordată dulciurilor cu sirop. Modul în care se face pâinea. Toate poartă amprenta unei școli culinare turcești.
Resortul are, de altfel, și un restaurant à la carte dedicat integral bucătăriei turcești, ceea ce înseamnă că cei mai buni bucătari pe segmentul ăsta sunt oricum în hotel. O parte din priceperea lor se scurge inevitabil și în bufetul principal, mai ales la deserturi și la preparatele din carne tocată.
Pentru cine a fost în vacanță pe riviera turcească, senzația e de teren cunoscut. Turiștii români care rezervă prin agenții observă repede asemănarea, fiindcă multe pachete pun în aceeași ofertă hotelurile din Belek și pe cele din Egipt, exact cum se întâmplă la Xanadu Makadi Bay – Hurghada, unde standardul de bucătărie a fost transplantat destul de fidel dintr-o destinație în cealaltă.
Peștele și fructele de mare, o poveste ceva mai complicată
Marea Roșie e chiar acolo, la câteva sute de metri, deci logic ar fi să te aștepți la pește proaspăt din belșug. Realitatea are nuanțe.
La bufetul principal găsești pește gătit, de obicei file la cuptor sau la grătar, plus preparate cu creveți sau calamar în anumite seri. Cantitatea și varietatea sunt rezonabile, fără să fie spectaculoase, și există o explicație practică pentru asta. Peștele bun se pierde într-un bufet. Stă în tăvi încălzite și își pierde textura în douăzeci de minute, indiferent cât de proaspăt a fost la început.
Tocmai de aceea hotelul are un restaurant à la carte dedicat exclusiv peștelui și fructelor de mare, unde se lucrează cu produs proaspăt din Marea Roșie, gătit la comandă. Acesta funcționează cu cost suplimentar, spre deosebire de majoritatea celorlalte restaurante tematice, care pot fi vizitate gratuit o dată pe sejur, în limita disponibilității.
Dacă peștele e prioritatea ta, Otia îți dă o variantă onestă, dar experiența reală e în altă parte. Merită să știi asta din prima zi, ca să îți faci rezervarea din timp.
Cum se descurcă familiile cu copii mici
Resortul are o zonă de copii bine dezvoltată, cu un club uriaș, și lucrul ăsta se vede și în bufet. Otia are un colț dedicat celor mici, cu preparate simple, aproape necondimentate, așezate la înălțime accesibilă. Paste, pui pane, cartofi, orez, legume fierte, budinci, iaurturi, fructe.
Mai există și un snack bar separat, gândit pentru copii, cu meniu lejer, ceea ce ajută enorm în orele în care restaurantul principal e închis. Practic, între mesele oficiale, poți hrăni un copil fără drame și fără negocieri.
Un detaliu pe care părinții îl apreciază constant în recenzii e disponibilitatea personalului. Ospătarii aduc scaune înalte fără să fie rugați de trei ori, ajută cu tăvile, iar bucătarii de la stațiile de gătit acceptă cereri simple. O omletă fără ceapă sau paste doar cu unt nu sperie pe nimeni acolo.
Vegetarieni, alergii și diete speciale
Un bufet internațional mare e, prin natura lui, prietenos cu vegetarienii. Salatele, legumele gătite, orezul, pastele, brânzeturile și leguminoasele acoperă lejer o săptămână fără carne. Bucătăria egipteană ajută și ea, fiindcă foul, koshari, hummusul și taameya sunt vegetariene prin construcție, nu ca alternativă gândită ulterior.
Pentru vegani situația e mai fragilă, dar gestionabilă, cu atenție la sosurile care conțin iaurt sau unt. Cine ține un regim strict ar face bine să discute din prima zi cu maître d’hôtel-ul sau cu bucătarul-șef. În hotelurile de calibrul ăsta există aproape întotdeauna soluții, doar că nu sunt afișate nicăieri și trebuie cerute.
La alergii, prudența nu e opțională. Etichetarea preparatelor se face de regulă în engleză și nu întotdeauna cu detalii complete despre alergeni. Dacă în familie e cineva cu alergie la nuci, la lactate sau la gluten, o conversație scurtă la recepție în ziua sosirii rezolvă mai mult decât o săptămână de ghicit din priviri.
Dulciurile, patiseria și obsesia pentru sirop
Zona de deserturi e generoasă și ușor periculoasă. Prăjituri europene cu frișcă și ciocolată stau lângă baclava, kunefe, basbousa și alte dulciuri arabe și turcești îmbibate în sirop. Mai apar creme, budinci, tarte cu fructe, salate de fructe proaspete și, seara, uneori înghețată la stand.
În lobby funcționează separat un colț de patiserie, deschis în afara orelor de masă, care servește prăjituri mici alături de cafea sau ceai. E genul de loc în care ajungi fără să vrei, pe la cinci după-amiaza, după o zi întreagă la soare.
Diferența dintre dulciurile europene și cele orientale merită înțeleasă înainte de prima farfurie. Baclavaua și rudele ei sunt intens dulci, siropoase, gândite pentru porții mici și pentru o cafea amară alături. Cine le abordează în porții de tort european ajunge la un șoc glicemic pe care îl ține minte.
Când merită să părăsești bufetul pentru un restaurant à la carte
Otia acoperă foarte bine nevoia zilnică, dar resortul are un întreg circuit de restaurante tematice care completează imaginea. Bucătăria italiană, cea franceză, cea turcească, cea indiană și cea orientală pot fi vizitate, în general, o dată pe sejur fără costuri suplimentare, în funcție de disponibilitate. Restaurantul asiatic și cel de pește funcționează contra cost.
Dacă stai șapte nopți, recomandarea mea e să tratezi bufetul ca pe baza sejurului și să programezi două sau trei ieșiri à la carte în serile fără excursii. Rezervările se fac de obicei la recepție, cu o zi sau două înainte, iar locurile se ocupă rapid în vârf de sezon.
Mai e o particularitate sezonieră de reținut. Restaurantul indian și cel oriental funcționează doar vara, deci cine merge în ianuarie sau februarie nu le va găsi deschise. Programul general al restaurantelor poate fi ajustat de conducerea hotelului în funcție de ocupare și de sezon, așa că informația exactă se verifică la fața locului.
Atmosfera din sală și detaliile care schimbă o masă obișnuită
Un bufet nu înseamnă doar mâncare. Înseamnă și cât de repede ți se strânge farfuria, dacă găsești masă la ora aglomerată, cât zgomot e, dacă aerul condiționat face față.
Hotelul descrie Otia ca având o atmosferă romantică, susținută de muzică live în anumite seri. În practică, sala e mare, luminoasă, cu ieșire spre terasă, iar în serile plăcute mesele de afară se ocupă primele. Ora de vârf la cină e pe la șapte, deci dacă vrei liniște, mergi fie la șase și un sfert, fie după opt.
Personalul apare constant în recenzii ca punct forte. Ospătarii rețin preferințele, aduc băuturi fără să insiste, iar bucătarii de la stațiile deschise vorbesc cu oaspeții. Sunt detalii mărunte care, adunate pe zece zile, contează mai mult decât un fel de mâncare spectaculos într-o singură seară.
Ce rămâne dintr-o săptămână de mese la Otia
Bufetul principal e solid, variat și bine întreținut, gândit pentru un public foarte divers și executat de o bucătărie care știe ce face. Nu e o experiență gastronomică de autor și nici nu pretinde să fie. E mâncare bună, în cantitate mare, cu suficiente accente locale cât să îți amintești în ce țară te afli, servită într-o sală în care personalul chiar se străduiește.
Pentru cine merge în Makadi Bay cu familia, cu prietenii sau în doi, formula funcționează. Restaurantele à la carte sunt la câțiva pași distanță, cu peștele lor din Marea Roșie și cu meniurile lor de o singură țară, iar combinația celor două, bufetul zilnic plus ieșirile ocazionale, transformă zece zile de all inclusive dintr-o rutină alimentară într-o vacanță pe care o ții minte.
Întrebări frecvente despre mâncarea de la Xanadu Makadi Bay
Cum se numește restaurantul principal de la Xanadu Makadi Bay
Se numește Otia și funcționează ca restaurant cu bufet deschis pentru toate mesele incluse, adică micul dejun, prânzul, cina și cina târzie. E singurul restaurant al resortului care acoperă întreaga zi.
Ce fel de mâncare se servește acolo, mai exact
Bucătărie internațională, construită pe o bază europeană și mediteraneeană, peste care se adaugă zilnic preparate egiptene și orientale. Seara intervine o rotație tematică, cu accent italian, asiatic, mexican sau oriental, în funcție de zi.
Care este programul meselor la restaurantul Otia
Micul dejun se servește între șapte și unsprezece dimineața, prânzul între douăsprezece și jumătate și două și jumătate, cina între șase și nouă seara, iar bufetul de noapte între unsprezece și două dimineața. Orele pot fi ajustate de hotel în funcție de sezon.
Se plătește ceva în plus la restaurantul principal
Nu. Otia e inclus integral în conceptul all inclusive al hotelului, împreună cu băuturile servite acolo. Costuri suplimentare apar doar la restaurantul de pește și la cel asiatic, ambele à la carte.
Găsesc preparate egiptene autentice la bufet
Da, și mai multe decât te-ai aștepta. Foul medames și taameya apar dimineața aproape zilnic, iar koshari, molokhia, pâinea baladi și salatele cu tahini sau hummus se rotesc la prânz și seara. Gustul e ceva mai blând decât în oraș, fiindcă bucătăria calibrează condimentele pentru turiști.
Ce opțiuni au vegetarienii și cei cu diete speciale
Vegetarienii se descurcă foarte bine, pentru că salatele, legumele, orezul, pastele, brânzeturile și leguminoasele sunt prezente la fiecare masă. Pentru vegani și pentru alergii, cea mai bună mișcare e o discuție scurtă cu bucătarul-șef sau la recepție în prima zi, fiindcă soluțiile există, dar nu sunt afișate.
Este mâncarea potrivită pentru copii mici
Da. Bufetul are un colț dedicat celor mici, cu preparate simple și neutre ca gust, iar resortul are în plus un snack bar gândit pentru copii, deschis între mesele principale. Personalul acceptă fără probleme cereri simple, gen paste doar cu unt.
Ce fac dacă ajung noaptea târziu la hotel
Nu rămâi nemâncat. Bufetul de cină târzie funcționează între unsprezece noaptea și două dimineața, exact pentru situațiile în care zborul charter aterizează seara târziu, iar transferul de la Hurghada mai adaugă o jumătate de oră.
Merită să rezerv restaurantele à la carte sau e suficient bufetul
Merită, mai ales cel de pește și cel italian. Majoritatea restaurantelor tematice pot fi vizitate gratuit o dată pe sejur, iar rezervarea se face la recepție cu o zi sau două înainte. Bufetul rămâne baza sejurului, ieșirile à la carte sunt bonusul care schimbă ritmul.
